Povestea noastră

De ce EduGlot?

Din dragoste și pasiune pornește tot ceea ce este mai frumos în lume.

Tot așa a luat naștere și academia noastră, EduGlot, din visul pur al unui copil, devenit astăzi adult, în a cărui inimă a încolțit, ani la rând, sămânța cunoașterii și a dorinței de a împărtăși lumii frumusețea limbilor străine.

Încă din copilărie, am simțit chemarea de a învăța și, mai presus de toate, de a-i învăța pe ceilalți să descopere bucuria învățării. Acest vis m-a călăuzit neîncetat prin viață, iar prin ambiție și perseverență, am reușit să-l transform în realitate. Am absolvit Colegiul Pedagogic Vasile Lupu din Iași, Facultatea de Litere Alexandru Ioan Cuza, specializarea Limbă și literatură Germană - Spaniolă, cât și Masteratul de Cultură germană în context european. Experiența mea academică a fost îmbogățită de studiile efectuate în Germania, atât în timpul facultății la Universitatea Georg-August din Göttingen, cât și la master la Universitatea Julius-Maximilians din Würzburg. De asemenea, am avut onoarea de a efectua un stagiu de practică la Ambasada României din Viena, precum și un alt stagiu la școala FU Language Academy  din Tenerife. Toate aceste experiențe m-au format nu doar ca profesor, ci și ca om dedicat educației și învățării continue.

Am plantat cu grijă semințele acestei academii, iar acum vă invit cu inimă deschisă să culegem împreună roadele acestei călătorii. Sunt profund recunoscătoare și extrem de mândră să știu că, la Academia de Limbi Străine EduGlot, această iubire pentru cunoaștere și pentru legăturile umane prinde viață în fiecare cuvânt pe care îl învățăm, în fiecare limbă pe care o explorăm.

 Limbile sunt mai mult decât simple mijloace de comunicare – ele sunt punți care ne leagă sufletele, ne deschid mințile și ne aduc mai aproape de cultura, de oportunități deosebite de dezvoltare și de inimile oamenilor. În fiecare zi, cu fiecare lecție pe care o predăm, ne străduim să deschidem minți și inimi către frumusețea diversității, să motivăm și să susținem inițiative de dezvoltare.

Împreună, construim un viitor luminos în care limbile străine să fie, nu doar un instrument de comunicare, ci și un simbol al înțelegerii și al armoniei într-o lume tot mai unită.

Cu recunoștință și dragoste,

Fondatorul Academiei EduGlot, Coneschi Mihaela - Camelia.

Mereu alături de tine

Misiunea centrului nostru. 


Misiunea Academiei noastre își găsește expresia în însăși etimologia numelui „EduGlot”. „Edu”, derivat din „Educație”, simbolizează fundamentul cunoașterii, iar „Glot”, provenind din grecescul „Glotta”, evocă esența limbajului, puntea prin care gândurile capătă formă. În această sinteză profundă, se cristalizează vocația noastră supremă: cultivarea limbii ca instrument esențial al înțelegerii și comunicării umane.

A cunoaşte încă o limbă, pe lângă cea nativă, este un avantaj în societatea de astăzi, fie că vorbim despre procesul dezvoltării abilităților cognitive ale unui copil de la vârstă fragedă, fie de noi oportunități de studiu, la serviciu, în afaceri sau in călătorii, iar a deveni bilingv/ poliglot este o performanţă, in obținerea căreia Academia de Limbi Străine, EduGlot se angajează cu bucurie, ambiție și profesionalism să vă sprijine.

Misiunea noastră este să te ajutăm să devii cetățean global!

Simte-te ca acasă pretutindeni!

 

Vino la Cursurile Academiei Noastre!
Devino cetățean global!